Primarul Chişinăului, Dorina Chirtoacă în timpul pregătirilor de Hramul Oraşului, toamna 2007, şi consilierul necunoscut preocupat de alte aranjamente
Arhiva pentru octombrie, 2009
21
Oct
09
Unical
18
Oct
09
Hramul Oraşului Chişinău 2009
13
Oct
09
Silvio Gesell
Silvio Gesell (March 17, 1862 in Sankt Vith (now Belgium) – March 11, 1930 in Oranienburg) was a German merchant, theoretical economist, social activist, anarchist and founder of Freiwirtschaft.
Contents [hide]
1 Life
2 Opinions
3 Bibliography
4 External links
5 References
[edit]Life
Silvio Gesell’s mother was Belgian and his father came from Aachen. Silvio was the seventh of nine children.
After visiting Bürgerschule (the poor man’s high school, a school which low-income children could visit to receive a basic education) in Sankt Vith, he attended Gymnasium in Malmedy. Being forced to pay for his living expenses from a young age, he decided against attending a university and received work for the Reichspost, the postal system in the German Empire. He did not like this profession, so he decided to start an apprenticeship as merchant under his brother in Berlin. Then he lived in Málaga, Spain for two years, working as a correspondent. He then returned to Berlin involuntarily to complete his military service. Following this, he worked as a merchant in Braunschweig and Hamburg.
In 1887, Gesell moved to Buenos Aires, where he opened up a branch of his brother’s business. The depression in Argentina, which hurt his business considerably, caused him to reflect upon the structural problems caused by the monetary system. In 1891, he released his first writing on this topic: Die Reformation des Münzwesens als Brücke zum sozialen Staat (German for: The reformation of the monetary system as a bridge to a just state). He then wroteNervus Rerum and The nationalization of money.. He gave his business to his brother and returned to Europe in 1892.
After an intermediate stay in Germany, Gesell moved to Les Hauts-Geneveys in the Swiss canton Neuchâtel. He established a farm, in order to finance his living expenses while continuing his economic studies. In 1900, he founded the magazine Geld- und Bodenreforn (Monetary and Land Reform), but it failed as it had to be canceled in 1903 for financial reasons.
From 1907 to 1911, he was in Argentina again, then he returned to Germany and lived in the vegetarian commune Obstbausiedlung Eden, which was founded by Franz Oppenheimer in Oranienburg, north of Berlin. Here, he founded the magazine Der Physiokrat (The Physiocrat) together with Georg Blumenthal. It had to be canceled in 1914 as World War I broke because of censorship.
In 1915, Gesell left Germany to return to his farm in Les Hauts-Geneveys. In 1919, he was called to take part in the Bavarian Soviet Republic by Ernst Niekisch. The republic offered him a seat in the Socialization Commission and then appointed him to the People’s Representative for Finances. Gesell chose the Swiss mathematician Theophil Christen and the economist Ernst Polenske as his assistants and immediately wrote a law for the creation of Freigeld. His term of office lasted only 7 days. After the bloody end of the Soviet Republic, Gesell was held in detention for several months until being acquitted of treason by a Munich court because of the speech he held in his own defense. Because of his participation in the Soviet Republic, Switzerland denied him a return to his farm in Neuchâtel.
Gesell then moved first to Nuthetal, Potsdam-Mittelmark, then back to Oranienburg. After another short stay in Argentina in 1924, he returned to Oranienburg in 1927. Here, he died of pneumonia on March 11, 1930.
Gesell was married to Anna, née Böttger, and had 4 children with her. His relationship to Jenny Blumenthal, née Führer, bore another child. He also had relationships with Wanda Tomys and Grete Siermann. He tried to bring all of these women together on one property, but this attempt failed.
Gesell had earned quite a fortune by exploiting the Argentinian economic depressions. He also received support from private donators, for example Paul Klemm, one of the richest men in Romania at the time. This allowed him to concentrate on his economic studies in his later life.
He promoted his ideas in German and in Spanish.
Villa Gesell, a seaside town in Buenos Aires Province, Argentina was founded by (and is named after) his son Don Carlos Idaho Gesell.
[edit]Opinions
He considered himself a world citizen and believed Earth should belong to all people, regardless of race, gender, class, wealth, religion and age and that borders should be made obsolete.
Gesell founded his economic thoughts on the self-interest of people as a natural, healthy motive to act, which allows the individual to follow the satisfaction of his/her needs and to be productive. The economic system must do justice to this pre-condition, otherwise this system would undoubtedly fail. This is why, Gesell called his proposed economic system “natural”. This stance put him in a clear opposition to Karl Marx, who called for a change in the social conditions.
Taking selfishness into account, Gesell called for free, fair business competition with equal chances for all. This included the removal of all legal and inherited privileges. Everyone should rely only on his personal abilities in order to make a living. In the “natural economic order”, which he aimed for, the most talented people would have the highest income, without distortion by interest and rent charge. The economic status of the less talented would also improve, because they wouldn’t be forced to pay interest and rent charge. According to Gesell, this would lead to an equalization between the poor and the rich. Further, there would be more means available to help the poor, because the higher average income would mean that everyone would have enough money to spare what is necessary to help
[edit]Bibliography
Gesell, Silvio. The Natural Economic Order, Revised edition. London: Peter Owen, 1958.
http://en.wikipedia.org/wiki/Silvio_Gesell
13
Oct
09
Codul Bibliei
“Iar tu Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul lumii.” Daniel, 12:4.
Cercetările unor oameni de ştiinţă au confirmat, în ultimii ani, o ipoteză (de altfel mai veche, dar nedemonstrată) care susţinea că în Biblie există inclus, alături de informaţiile spirituale evidente şi un anumit cod secret care poate dezvălui evenimente care au avut loc cu mii de ani după ce a fost scrisă Biblia.
Codul biblic a fost descoperit în versiunea originală a Bibliei, în limba ebraică, în Vechiul Testament. Cel care a descoperit codul biblic este Dr. Eliyahu Rips, care este la ora actuală unul din cei mai mari experţi din lume în teoria grupurilor, un domeniu al matematicii care stă la baza fizicii cuantice. Eliyahu Rips este un om modest. El are, mai mereu, tendinţa de a acorda altora meritul pentru propriile sale realizări,astfel încât la prima vedere nimeni nu ar bănui că de fapt el este un matematician de renume mondial. Majoritatea ziariştilor care l-au văzut au fost tentaţi să susţină că descoperirile sale nu au nimic de luat în seamă. Descoperirea lui Rips a fost însă confirmată de matematicieni de renume de la Harvard, Yale şi Universitatea Ebraică. Acest cod a fost verificat, de asemenea, şi de un specialist în cifruri şi coduri de la Ministerul Apărării al SUA şi a mai trecut cu succes trei expertize efectuate de specialişti la care a făcut apel o importantă revistă de matematică din SUA. Teoria legată de codul biblic a devenit mai cunoscută în mass-media şi a fost luată mai în serios, abia după un tragic eveniment prezis cu ajutorul codului şi care, datorită faptului că nu a fost luat în seamă de persoana direct vizată, s-a adeverit mai apoi, din păcate.
Iată derularea evenimentelor: la 1 septembrie 1994, ziaristul american Michael Drosnin a plecat la Ierusalim pentru a-i înmâna lui Ytzhak Rabin următoarea scrisoare:
“Un matematician israelian a descoperit în Biblie un cod secret care pare să dezvăluie amănunte ale unor evenimente care au avut şi au loc la sute şi mii de ani după ce a fost scrisă Biblia. Motivul pentru care vă aduc la cunoştinţă acest fapt este acela că singura dată când numele dumneavoastră complet, Ytzhak Rabin, apare în Biblie, el este intersectat de expresia “criminal va asasina”.
Faptul n-ar trebui tratat cu indiferenţă, deoarece atât asasinarea lui Anwar el-Sadat, cât şi atentatele cărora le-au căzut victime John şi Robert Kennedy sunt, de asemenea, codificate în Biblie. Cred că sunteţi într-un real pericol, dar acest pericol poate fi evitat.” La 4 noiembrie 1995, a venit cumplita adeverire: un glonţ în spate, tras lui Yitzak Rabin, de către un om care se credea investit cu o misiune divină. Aceasta era o crimă codificată în Biblie acum peste 2000 de ani. Acelaşi ziarist – Michael Drosnin – a mai urmărit să-l avertizeze pe şeful Cartierului General al Serviciului de Contrainformaţii al Israelului despre războiul din Golf şi de intenţia Irak-ului de a lansa rachete asupra Tel-Aviv-ului. Rips îi arătase ziaristului o secvenţă din codul biblic unde cuvintele “Hussein”, “Scud” şi “rachetă rusească” apăreau codificate împreună. De asemenea “Hussein a ales o zi” era o expresie ce apărea în acea secvenţă.
Aprofundând căutările în acest sens, Rips a găsit în cod “foc în 3 Şevat” – dată din calendarul ebraic ce corespundea zilei de 18 ianuarie 1991. Aceasta a şi fost ziua în care Irak-ul a lansat prima rachetă Scud împotriva Israelului confirmând datele oferite de cod. La întrebarea lui Drosnin “Cine poate şti cu 3000 de ani înainte că va fi un război în Golf, ca să nu mai vorbim de lansarea unei rachete împotriva Israelului pe 18 ianuarie?”, Rips a răspuns foarte tranşant: “Dumnezeu!”.
După aceste evenimente prezise de cod şi mai apoi adeverite, Michael Drosnin declara următoarele: “În mod cât se poate de limpede, codul nu este la fel ca profeţiile lui Nostradamus, nu este ceva de genul “o stea se va arăta pe cer de la Răsărit şi un mare rege va cădea” cuvinte ce pot fi interpretate ulterior, astfel încât să corespundă oricărui eveniment care se petrece în realitate. Nu, aici este vorba de detalii la fel de precise ca acelea din ştirile transmise de CNN, toate acestea fiind descoperite înainte ca evenimentul să se producă.”
Teoria lui Rips despre codul biblic consideră Biblia ca o gigantică grilă de cuvinte încrucişate. Pentru a găsi codul, Rips a eliminat toate spaţiile dintre cuvinte şi a transformat întrega Biblie originală într-un şir continuu de litere, cuprinzând 304.805 caractere. Informaţiile sunt obţinute prin selectarea a fiecărei a N-a literă, unde N are o valoare precisă şi corespunzător aleasă – de exemplu: 4,5,12,18,etc. Un exemplu foarte simplu ar fi următorul: avem propoziţia “Cum să obţii date.”, pe care o compactăm şi ea devine “cumsăobţiidate” din care vom selecta, începând cu prima, fiecare a cincea literă: “cumsăobţiidate” şi rezultă astfel cuvântul “cod”.
Cu ajutorul unui calculator, sunt căutate în această matrice formată de textul biblic adus în forma descrisă mai sus, cuvinte şi fraze ascunse de codurile de intervale. Se începe de la prima literă a Bibliei şi se caută pentru fiecare secvenţă de intervale posibilă cuvintele pe care noi le solicităm, care sunt descifrate cu intervale de una, două, trei litere, ş.a.m.d. până la câteva mii. Apoi se repetă aceeaşi operaţie de căutare începând de la cea de-a doua literă şi continuând astfel până la ultima literă a Bibliei. După ce găseşte cuvântul-cheie, calculatorul începe să caute informaţii asociate aflate cât mai aproape de acesta. Astfel, de exemplu, unde a fost găsit numele Rabin, se aflau alături şi alte date: Amir (care s-a dovedit ulterior a fi chiar numele asasinului), Tel Aviv, anul ebraic 5756 care începea în
septembrie 1995, toate aceste informaţii reale fiind codificate în acelaşi pasaj. Primul indiciu modern al codificării Bibliei a fost găsit, cu peste cincizeci de ani în urmă, de către H. M. D. Weissmandel, un rabin din Praga. Acesta observase că, dacă sărea cincizeci de litere, şi apoi alte cincizeci şi apoi alte cincizeci, găsea cuvântul “Tora”, înscris laînceputul “Genezei”. De asemenea, observase că aceeaşi secvenţă de intervale ortografia din nou cuvântul “Tora” în “Ieşirea”, “Numerii” şi “Deuteronom”. Weissmandel nu a dat niciodată această descoperire publicităţii. Discipolii săi au publicat însă, ulterior, o carte cu tiraj limitat “Torat Hemed”, în 1958, în care se făcea pe scurt referire la cercetările
rabinului Weissmandel în legătură cu codul, pe care acesta le efectuase în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial. Unul dintre aceşti discipoli, rabinul Azriel Tauber, a relatat că în acei ani, dinaintea apariţiei calculatoarelor, Weissmandel transcrisese întregul text al Torei pe fişe cuprinzând câte 100 de litere, dispuse pe 10 rânduri de câte 10 litere, şi apoi căutase cuvinte ortografiate cu litere aflate la intervale echidistante. Primul savant modern, omul care a înţeles mecanica sistemului nostru solar şi a descoperit forţa gravitaţiei, Sir Isaac Newton, era şi el încredinţat de faptul că în Biblie există un cod secret care dezvăluie viitorul. Newton a învăţat ebraica şi a urmărit aproape jumătate din viaţă să descopere acest cod. Isaac Newton considera acest cod mult mai important decât legea atracţiei universale. J. M. Keynes, biograful lui Newton, susţine că acest cod
biblic a fost o obsesie pentru marele savant. Când Keynes a văzut documentele lui Newton a avut un şoc:
“cea mai mare parte a lucrărilor lui Newton nu se refereau aşa cum se aştepta el, la matematică sau la astronomie ci la teologie esoterică. Acele scrieri dezvăluiau faptul că marele fizician era încredinţat că în Biblie era ascunsă o profeţie a istoriei omenirii. Newton avea certitudinea că Biblia, de fapt chiar întregul univers, era o criptogramă alcătuită de Dumnezeu, pe care el voia să o descifreze.”
Newton nu a reuşit însă să descopere acest cod. Munca sa nu a dat nici un rezultat, oricare au fost formulele matematice aplicate. Descoperirea care i-a scăpat lui Newton a fost făcută de Eliyahu Rips, pentru că matematicianul israelian dispunea de un instrument esenţial pe care Newton nu-l avea: un calculator. Se pare că textul ascuns al Bibliei a fost codificat cu un fel de “zăvor” temporizat, care nu a putut fi deschis până la descoperirea calculatorului. Cu tot scepticismul unor matematicieni, nimeni nu a putut găsi vreo eroare în demonstraţia matematică. Nimeni nu a putut să infirme cu argumente solide faptul uluitor că Biblia era codificată şi că dezvăluia evenimente care ulterior s-au petrecut după descrierea ei.
Unii oameni de ştiinţă, mai convenţionalişti, nu au acceptat codul. Un astfel de exemplu a fost cel al lui Avraham Hasofer, care a atacat codul biblic înainte ca Rips să fi publicat demonstraţia matematică. Hasofer a argumentat că este posibil ca anumite tipuri de configuraţii să existe în orice ansambluri mari de date. La atacul lui Hasofer, Rips a replicat că este posibil ca, de exemplu, să găseşti într-un ansamblu de date suficient de mare numele lui Saddam Hussein. Dar este aproape imposibil să găseşti termenii “Scud”, “rachetă rusească” precum şi data declanşării războiului, în acelaşi loc, dezvăluite într-un mod anticipat.
Nimeni nu poate înţelege încă, modul în care a fost creat codul. Toţi oamenii de ştiinţă care au constatat realitatea codului biblic, sunt de acord cu faptul că nici cele mai rapide calculatoare de care dispunem în ziua de astăzi şi nici toate computerele de pe pământ lucrând împreună n-ar fi putut să codifice Biblia, aşa cum a fost ea codificată acum trei mii de ani în urmă. Rips declara că: “Este vorba de o minte care depăşeşte cu mult orice imaginaţie a noastră. Informaţia inclusă în cod este probabil infinită.” Nimeni nu ştie dacă, nu cumva, fiecare dintre noi, cu tot trecutul şi viitorul său, figurează în vreun cod de nivel superior încă necunoscut al Bibliei şi dacă aceasta nu este într-adevăr o “Carte a Vieţii”. Toţi marii conducători ai lumii din timpul celui de-al doilea război mondial – Roosvelt, Churchill, Stalin, Hitler – sunt menţionaţi în cod. America, “revoluţie” şi anul 1776 apar la un loc. Napoleon este codificat alături de Franţa dar şi de Waterloo şi Elba. “Când am folosit un calculator, am dat lovitura”, relatează Rips. El a povestit că a găsit mult mai multe cuvinte codificate decât prevedea domeniul statisticii în virtutea “legiilor hazardului”, iar atunci a fost cel mai fericit moment din viaţa sa. Rips a elaborat un model matematic complex care, atunci când a fost implementat pe un program de calculator, a confirmat faptul că Vechiul Testament este, într-adevăr, codificat. Rips s-a împotmolit însă în drumul spre “victoria finală”, care trebuia să fie o metodă simplă şi elegantă de a dovedi realitatea codificării Bibliei. Pentru a reuşi, a fost ajutat de fizicianul israelian Doron Witzum, care a completat modelul matematic.
În rezumatul de pe pagina de deschidere a referatului asupra experimentului lor iniţial, intitulat “Secvenţe de litere echidistante în Geneză” se menţiona: “Analiza indică faptul că în textul “Genezei” sunt intercalate informaţii ascunse sub forma unor secvenţe de litere echidistante. Rezultatul este semnificativ în proporţie de 99,998%”. Rips şi colegii lui căutaseră numele a 32 de mari învăţaţi, înţelepţi, din epoca biblică până în vremurile moderne, pentru a determina dacă numele şi datele calendaristice ale naşterii şi morţii lor erau codificate în prima carte a Bibliei. Pe de altă parte, căutaseră aceleaşi nume şi date şi în traducerea ebraică a romanului “Război şi pace”, al lui Tolstoi, precum şi în alte două texte originale ebraice. În Biblie, numele şi datele erau codate laolaltă, pe când în “Război şi pace” şi în celelalte două cărţi, nu. Probabilitatea ca informaţiile codificate să apară datorită unor coincidenţe accidentale s-a dovedit, în cele din urmă, a fi de 1 la 10 milioane. În cadrul experimentului său final, Rips a luat cele 32 de nume şi 64 de date şi le-a amestecat în 10 milioane de combinaţii diferite, astfel încât 9 999 999 dintre ele să nu corespundă şi doar o singură combinaţie să fie corectă. Apoi a efectuat o verificare pe calculator, pentru a vedea care dintre cele 10 milioane de combinaţii dădea cel mai bun rezultat şi a constatat că numai în Biblie numele şi datele corecte apăreau împreună. “Nici una dintre combinaţiile aleatorii nu era corectă. Rezultatele erau 0 contra 9 999 999 sau, altfel spus, 1 la 10 milioane.”
Astfel de experimente, cum este cel descris anterior au mai fost realizate folosind şi alte opere literare cum ar fi “Crimă şi pedeapsă”, de Dostoievski, un text ce cuprinde 304.805 litere, fiind deci comparabil cu şirul de litere din Biblie. Aici numele Yitzac Rabin nu apărea deloc, în nici o secvenţă de intervale. Alte nume codificate în Biblie, cum ar fi Shakespeare sau Kennedy apăreau şi aici. Cu toate acestea, în timp ce în Biblie cuvintele ce apăreau după numele lui Kennedy erau “va muri”, iar oraşul Dallas era codificat în acelaşi pasaj, în “Crimă şi pedeapsă” nu apărea nici un fel de asociaţie logică. La fel, “Shakespeare” apărea o singură dată în romanul lui Dostoievski, dar nicidecum asociat cu numele unor opere ale sale cum apare acesta în Biblie. “Distincţia dintre prezent, trecut şi viitor este doar o iluzie, oricât ar fi de persistentă.” Albert Einstein, 1955 codificări şi în alte scrieri l-au ajutat pe Rips să-şi susţină teoria, şi să concluzioneze: “Fireşte că dacă s-ar căuta suficiente exemple într-o altă carte, s-ar găsi până la urmă unele cuvinte asociate logic sau apărând la un loc. Dar numai în Biblie apar informaţii asociate în mod constant şi coerent. Nimeni nu a descoperit nimic asemănător în nici o altă carte, în nici o traducere şi în nici un alt text ebraic original, cu excepţia Bibliei.”
Un criptograf veteran de la strict secreta National Security Agency din SUA, Harold Gans era sigur că putea dovedi falsitatea demonstraţiei realizată de Rips pentru codul biblic. Gans a realizat propriul său program de calculator şi a refăcut căutările făcute de Rips în codul biblic, în legătură cu datele despre cele 32 de personalităţi care apăreau codificate în Biblie. Spre marea uimire a lui Gans, informaţiile existau: datele la care se născuseră şi muriseră acele personalităţi, erau codificate în Biblie împreună cu numele lor. Lui Gans nu i-a venit să creadă, dar tot mai era convins că nu există nici un cod în Biblie. Astfel, el a hotărât să caute şi alte informaţii în legătură cu cele 32 de personalităţi care apăreau codificate în Biblie, în speranţa că va găsi ceva cu care să dea la iveală falsul din experimentul lui Rips, eventual chiar şarlatania matematicianului israelian. Gans a pornit de la ipoteza că, dacă există un cod adevărat, atunci el ar trebui să conţină şi informaţii exacte despre localităţile unde s-au născut cele 32 de persoane codificate. După aproximativ 400 de ore de căutări, Gans a verificat concordanţa celor 32 de nume cu localităţile lor natale. În plus, Gans a mai realizat o căutare asemănătoare pentru alte 34 de personalităţi cunoscute, pentru care a verificat concordanţa nume-loc de naştere, iar rezultatul a fost exact. Concluzia lui Gans a fost că în Biblie sunt codificate informaţii despre trecut şi viitor într-un mod care exclude din punct de vedere matematic, orice coincidenţă, iar acest gen de informaţii nu se găsesc în nici un alt text. După spusele lui Gans, experimentele pe care le-a realizat în legătură cu codul Bibliei l-au transformat dintr-un ateu convins într-o peroană profund religioasă. Rips şi Wiztum au prezentat articolul lor uneia dintre cele mai importante reviste americane de matematică, “Statistical Science”. Mai mulţi matematicieni care lucrau pentru acea revistă au verificat demonstraţia matematică ce susţine existenţa codului. Teoria codului Bibliei a trecut cu succes şi toate aceste teste, fiind astfel acceptată de “Statistical Science”.
În continuare vă prezentăm unele exemple de personalităţi marcante ce apar codificate în Biblie, precum şi menţiunile despre acestea pe care le oferă codul. Homer apare codificat ca fiind “poet grec”; Shakespeare apare codificat ca “reprezentant pe scenă”, alături fiind codificate şi unele opere a lui: “Hamlet” şi “Macbeth”. Şi Beethoven şi Bach apar codificaţi în Biblie, pentru fiecare apărând menţiunea “compozitor german”. Mozart apare şi el în cod alături de cuvintele “compozitor” şi “muzică”, iar Rembrant este codificat “pictor olandez”. Fiecare progres al tehnologiei moderne a fost înregistrat în codul biblic. Fraţii Wright apar codificaţi alături de cuvântul “avion”, Edison este codificat cu “electricitate” şi “bec electric”, iar Marconi este codificat cu “radio”. Newton apare codificat cu “gravitaţie”. După cum am menţionat anterior, Newton intuia existenţa unui cod ascuns în Biblie, pe care însă nu l-a aflat; codul însă, “ştia” de Newton, deoarece, în codul biblic, alături de expresia “codul Bibliei” apare şi numele lui Newton. Einstein apare codificat în Biblie doar o singură dată. Enunţul “s-a prezis o persoană cu mintea ageră” apare în acelaşi loc. Cuvântul “ştiinţă”, peste care se suprapune expresia “o nouă şi excelentă înţelegere” intersectează numele savantului. Şi chiar deasupra lui “Einstein”, textul ascuns menţionează “el a răsturnat realitatea prezentă”. Teoria relativităţii, principala descoperire a lui Einstein, este de asemenea codificată. Este posibil ca şi teoria “câmpului unificat” să fie codificată în Biblie. Împreună cu numele lui Einstein, în matricea în care figurează unica lui menţiune, împreună cu teoria relativităţii, codul oferă şi indiciul “adăugaţi o a cincea parte”, lucru pe care l-a urmărit şi Einstein în studiile sale despre “a cincea forţă”. În iulie 1994, lumea a asistat la cea mai mare explozie observată în sistemul nostru solar. O cometă a supus planeta Jupiter unui bombardament echivalent cu forţa a peste un miliard de megatone generând globuri incandescente de mărimea Pământului. Coliziunea cometei cu Jupiter este codificată de două ori în Biblie, o dată în Geneza şi o dată în Isaia. Cometa “Shoemaker – Levy”, apare de ambele dăţi cu numele complet – numele astronomilor care au descoperit-o în 1993, iar impactul cu Jupiter este codificat aproape ca o reprezentare grafică. În codul Bibliei, numele cometei şi numele planetei Jupiter se intersectează de două ori, iar data impactului era menţionată anticipat: 16 iulie. Astfel, evenimentul pe care astronomii fuseseră în măsură să-l prevadă doar cu câteva luni înainte de a se produce, a fost prezis în codul Bibliei cu 3000 de ani înainte de a avea loc. Despre ocuparea Tibetului de către chinezi, în codul biblic apare “Şi i-a pus sub pază în temniţă”, expresie care intersecteză cuvântul “Tibet”.
Marea criză economică prin care a trecut SUA, în 1929, este codificată împreună cu prăbuşirea pieţei bursiere. “Colaps
economic” şi “criză” apar laolaltă în Biblie, alături de cuvântul “acţiuni”. Anul în care s-a declanşat criza, 1929 – adică 5690 în calendarul ebraic – este codat în acelaşi pasaj. Un alt eveniment bulversant petrecut pe scena politică aStatelor Unite, căderea lui Richard Nixon în urma afacerii Watergate, este de asemenea codificat în Biblie. ”Watergate” apare împreună cu “Nixon” şi cu anul în care acesta a fost silit să demisioneze – 1974. În pasajul în care a fost codat “Watergate”, textul codat al Bibliei formează o întrebare: “Cine este el? Preşedinte, dar a fost alungat.”
De asemenea, cu şase luni înaintea alegerilor pentru preşedinţia SUA din 1992, codul a dezvăluit alegerea lui Clinton. Alături de “Clinton” apărea viitorul său titlu: preşedinte”. Aselenizarea primei nave pământene pe Lună este codificată şi ea în Biblie. “Om pe lună” apare în cod împreună cu “navă spaţială” şi “Apollo 11″. Până şi data la care Neil Amstrong a făcut primul pas pe Lună – 20 iulie 1969 – se regăseşte în Biblie. Cuvintele lui Amstrong: “Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentruomenire” îşi găsesc şi ele ecoul în codul biblic: în pasajul unde apare data aselenizării, “Luna” este intersectată de expresia “Realizat de omenire, realizat de om”.
Cu acest gen de exemple am mai putea continua, însă cele oferite până acum sunt suficiente pentru a demonstra realitatea codului. Ar mai fi totuşi interesant să aflaţi rezultatele unor căutări în codul Bibliei ce au avut drept scop aflarea mai multor informaţii despre România. Astfel au fost găsite informaţii impresionante despre ţara noastră, chiar dacă nu s-a folosit un program foarte performant de căutare în codul biblic. Textele biblice pe care noi le-am avut la dispoziţie pentru căutare au fost următoarele:
– textul original în ebraică al Genezei, aşa cum apare el în cea mai cunoscută ediţie a Bibliei – “Biblia de la Ierusalim”;
- o traducere în greceşte a Noului Testament, recunoscută ca fiind foarte valoroasă;
- cea mai veche şi mai importantă traducere în engleză a textului Noului Testament, ce aparţine versiunii cunoscute sub numele “King James Version”, publicată în 1611.
Chiar dacă cele mai numeroase şi autentice informaţii pot fi găsite apelând în special la textul original al Bibliei, cel în ebraică, datorită încărcăturii spirituale excepţionale pe care o are textul biblic, anumite date se pot afla chiar în cazul în care apelăm la unele traduceri inspirate ale Bibliei. Cu toate că în cele trei surse conţinute în programul de căutare în codul biblic (menţionate mai sus) nu am avut la dispoziţie traducerea integrală a Bibliei, chiar şi o bază de date limitată a fost de natură să ofere unele informaţii profunde. Pentru traducerea în română a pasajelor din Biblie a fost folosit textul Bibliei în limba română.
În textul ebraic original al Genezei, numele României apare codificat de 17 ori.
Cele mai relevante informaţii le-am considerat a fi prezente în următoarele trei exemple:
- în secvenţa de mai jos, alături de “România” (ortografierea ebraică a numelui ţării noastre este încadrată în text) apar următoarele citate: “Iată Eu (Dumnezeu) sunt cu tine şi te voi păzi pe orice cale vei merge…” şi “nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus”. (Geneză, cap. 28, versetul 15).
- într-o altă secvenţă din originalul Genezei în care apare codificat numele “România”, textul care intersecteză numele ţării este următorul: “Şi cutremurându-se Iacov a zis: “Cât de misterios este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!” (Geneza, cap. 28,
versetul 17).
- în cea de-a treia situaţie, numele codificat “România” este intersectat de citatul următor: “Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse, şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Geneza, cap 2, versetul 15).
În textul Noului Testament tradus în greceşte, numele “România” apare de 2 ori.
Informaţii mai importante au fost găsite în secvenţa pe care o prezentăm mai jos: numele “României” este codificat mai sus cu următorul pasaj: “Zis-a lui Stăpânul: “Bine slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău.” (Matei, cap 25, versetul 21).
În cazul Noului Testament tradus în engleză, numele “România” apare de două ori. Vă prezentăm o secvenţă concludentă şi pentru această căutare în codul Bibliei:
în secvenţa de text care va urma se observă cu uşurinţă cum expresia “His own house Jesus”, care se traduce prin “însăşi casa lui Iisus”, intersectează numele României. Toate aceste informaţii din codul biblic vin să confirme profeţiile despre ţara noastră, şi anume că România a fost aleasă de Dumnezeu, să fie centrul spiritual al planetei în epoca ce va urma.
Majoritatea oamenilor consideră că Biblia este o simplă carte şi doar pentru o mică parte dintre aceştia, Biblia este o lucrare divin inspirată. Având în vedere informaţiile despre codul biblic, putem spune că a început un nou mod de explorare a Bibliei. Toţi cei care au avut posibilitatea să se convingă de existenţa codului Bibliei condideră acum că, ceea ce numim noi Biblie – cartea propriu-zisă – este doar primul său stadiu (nivel). Biblia s-a dovedit a fi şi un program de calculator, nu doar o carte pe care Rips a introdus-o într-un computer, ci un program pe care autorul său l-a conceput ca interactiv şi mereu adaptabil. Codul Bibliei se prezintă ca o serie de revelaţii temporizate, fiecare dintre ele fiind programată pentru a corespunde nivelului epocii sale.
Eliyahu Rips spunea referitor la cod: “Cantitatea de informaţii din codul biblic este incalculabilă şi probabil infinită. Iar acesta nu este decât începutul, primul nivel şi cel mai simplu al codului biblic. Codul este mai puţin asemenea unui joc de cuvinte încrucişate, cât mai degrabă, asemeni unei holograme. Noi observăm doar matrice, adică tablouri bidimensionale, când probabil ar trebui să privim în cel puţin trei dimensiuni, dar nu ştim cum.”
Мафия бессмертна. Монополии и антимонопольные службы, – Калита-Финанс
Tags: Монополии, США, ТНК, корпораций, кризис, мировой, Goldman Sachs, http://www.prime-tass.ru/news/comments/-101/%7B8EA1589D-934D-406A-90E7-B9B5E05716C9%7D.uif, Morgan Stanley, prime-tass
Мафия бессмертна. Монополии и антимонопольные службы, – Калита-Финанс
Мы же хотим посмотреть на эту причину с другой стороны и проанализировать фактор, который, по сути, объединяет вышеуказанные “корни” мирового кризиса, и имя данному фактору – Монополии. При этом как отдельно взятый хозяйствующий субъект, действующих в условиях отсутствия значимых конкурентов, монополия представляет собой лишь “полбеды”, не менее значимой проблемой являются провалы антимонопольных служб в большинстве ключевых стран мира в последние десятилетия.
Именно, бесконтрольная деятельность транснациональных корпораций является одной из ключевых причин перекосов в глобальной экономике. Крупнейшие компании мира – это очаги системных рисков, в чем мы могли убедиться прошлой осенью на примере американских банков и страховых компаний. Уже давно доказано, что монополии снижают эффективность экономики, так как не обладают достаточной мобильностью и гибкостью. Подобные “гиганты” менее мотивированы в разработки новых технологий и предпочитают неограниченное развитие, через скупку перспективных компаний на их ранней стадии жизненного цикла /т.н. стартапы/. В целом, по мнению многих специалистов, в итоге монополистический /олигополистический/ рынок приводит к огромным потерям благосостояния общества и уязвимости экономической системы.
Олигополистическое положение компаний, например в банковском секторе, фактически позволяет крупнейшим финансовым холдингам прямо влиять на государственную денежно-кредитную политику в той или иной стране. Для сравнения: на долю пяти крупнейших кредитных организаций США приходится почти половина всех активов национальной банковской системы. В подобных условиях, ФРС вынуждена учитывать текущую деятельность этих структур, и в экстренных случаях подстраивать свою политику под них, ведь они “слишком большие, чтобы потерпеть крах” /too-big-to-fail/.
Аналогичная ситуация наблюдается и в финансово-инвестиционной сфере, где все те же холдинги /плюс Goldman Sachs Group и Morgan Stanley/ фактически формируют ценообразование на мировых финансовых рынках /в т.ч. на товарно-сырьевых площадках/. И каких-либо значимых санкций к подобным организациям /за исключением фактов явного мошенничества/ американские регуляторы никогда не применяли. Не лучшим образом с монополизмом обстоят дела и в таких отраслях как фармацевтика, автомобилестроение, энергетика, товары народного потребления… Какой сегмент современной экономики не возьми – везде легко обнаружить доминирующие компании.
Кто же тогда попадает под пресс регуляторов?
За последние два года в наибольшую немилость к антимонопольным органам США попали лишь авиаперевозчики и … производители LCD-мониторов! Комментарии излишни.
Немного лучше дела обстоят в ЕЭС. Хотя, анализируя ситуацию в европейском регионе, стоит отметить, что в “лидерах” по объемам штрафных взысканий не видно традиционно монополизированных отраслей /производители ПО, фармацевтика, финансовый сектор, авиастроительные компании/.
Единственное, что предпринимают антимонопольные власти США и Евросоюза в борьбе снедобросовестными рыночными субъектами – это увеличение размеров штрафов, но вряд ли здесь приемлем диалектический закон о “переходе количества в качество”. Ведь проблема доминирования той или иной ТНК остается не решенной! Корпорации просто закладывают расходы на будущие штрафы в бюджет и продолжают нарушать законы о честной конкуренции. Пожалуй, единственный по-настоящему эффективный метод борьбы /который, кстати, давно не применялся/ – принудительное дробление компании. Либо запрет на деятельность в той сфере, где были допущены нарушения.
Почему же обладая эффективными способами борьбы и даже применяя их в отдельных отраслях, в других, наиболее важных и ключевых сегментах экономики антимонопольные органы “предпочитают” не замечать порой откровенно нерыночных методов ведения бизнеса?
Ответ кроется в такой экономико-политической категории как “лоббизм”. При большинстве монополий /олигополий/ существуют службы /Government Relations/, деятельность которых заключается в работе с законодателями и правительственными чиновниками с целью добиться недопущения /усиления/ некоторых нормативно-правовых актов или определенного регулирования. Часто функции лоббиста выполняют специализированные агентства, работающие в интересах отраслевых ассоциаций или торговых палат. При этом большинство крупных американских компаний имеют свои GR-подразделения в Вашингтоне. Затраты на лоббизм в США исчисляются миллиардами и растут из года в год.
Таким образом, государственные органы не предпринимают должных мер по контролю за деятельностью олигополистических “гигантов”, напротив последние сами “заказывают музыку”, подстраивая законодательство и регулирующие нормы под свой бизнес. В итоге, на сегодняшний день, перефразировав В.И. Ленина, можно сказать, что мы столкнулись с корпоративным империализмом как высшей стадией современного капитализма. И в этой связи, многочисленные популистские разговоры о ребалансировке мировой экономики на различных саммитах и встречах глав государства выглядят несколько бессмысленными. Так как побороть корпоративные империи, прямо и косвенно влияющие на государственную политику, правительства большинства развитых стран не могут. А те немногочисленные “показные” меры /ограничение бонусов и др./, предпринимаемые на сегодняшний день, лишь еще раз доказывают бессилие властей, которые вероятно, действительно смирились с тем, что “мафия бессмертна”…